Incendiu puternic la un atelier de mobilă din Timişoara. 30 de pompieri intervin pentru stingerea focului

Timiș

Publicat 2021-02-05 19:11:27

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la un atelier de mobilă de pe strada Demetriade din Timişoara, în care sunt depozitate materiale lemnoase, vopseluri şi lacuri, iar în urma incendiului sunt degajări mari de fum. 30 de pompieri lucrează pentru stingerea focului.

”Am fost solicitaţi să intervenim pentru lichidarea unui incendiu la un atelier de mobilă pe strada Demetriade din Timişoara. Din primele informaţii, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 600-700 mp. Acesta se manifestă cu ardere generalizată la o hală în care sunt depozitate materiale lemnoase, vopseluri şi lacuri, cu degajări mari de fum”, transmit reprezentanţii ISU Timiş.

Un număr de 30 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere şi o autoscară de lucru la înălţime acţionează defensiv pe două părţi ale clădirii pentru a localiza incendiul. La locul intervenţiei s-a mai deplasat o autospecială de stingere şi o autoscară de lucru la înălţime. De asemenea, la faţa locului se află şi un echipaj SMURD, iar deocamdată nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru lichidarea acestuia. După ce va fi stins, pompierii vor deschide o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest incendiu.

Sursa
Timiș
Război între contrabandiştii de ţigări din zona Ba...

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa final...

Timiș
Prima zi după carantină în Timişoara. Oamenii redes...

Începând din 1 aprilie, carantina a fost ridicată î...

Timiș
Timişoara iese din carantină, deşi experţii INSP au...

Dde joi, 1 aprilie, începând cu ora 00:00, se ridică...

Timiș
VIDEO Un nou protest în faţa casei lui Dominic Fri...

Un nou protest împotriva carantinei a fost organizat l...

Timiș

Consiliera USR implicată în operaţiunea „flămânzi sub acoperire...

Biroul Judeţean al USR Timiş a decis, joi seara, suspendarea din partid, pentru o perioadă de un ...

Primul oraş din România în care vaccinarea anti-COVID se poate face în cabinetele medi...
Timişoara este primul oraş din România în care vaccinarea anti-COVID se va putea face în cabinetele medic...
Nicolae Robu nu crede în cifrele oficiale despre infectările cu COVID-19: Opriţi carant...
Nicolae Robu, fostul primar liberal al Timişoarei, a demarat o cercetare pe cont propriu, pentru a vedea care...
Carantina de la Timişoara nu a dat rezultate. Rata de infectare şi numărul persoanelor ...
Autorităţile se gândesc să prelungească măsura de carantină în Timişoara şi în localităţile periu...
Timiș
Cum a ajuns Sanda Greblă, fostă şefă de cabinet a l...

Una dintre cele mai apropiate colaboratoare a fostului ...

Timiș
Fetiţă de 13 ani din Timişoara, abuzată sexuală de...

Fata în vârstă de 13 ani a povestit coşmarul prin c...

Timiș
O fetiţă de 13 ani din Timişoara a trecut prin chinu...

O fată de 13 ani, din Timişoara, care a fost abuzată...

Timiș
Dudeştii Vechi intră în carantină pentru 14 zile. D...

INSP a transmis, astăzi, avizele pentru carantinarea...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.