Judecătoarea care a eliberat din arest, printr-o decizie bizară, un violator periculos, suspendată din funcţie

Brăila

Publicat 2021-02-22 17:41:58

CSM a decis ca judecătoarea brăileană Cristina Coarnă, care a motivat în termeni bizari decizia prin care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate timp de 8 luni, să fie suspendată din funcţie până la finalizarea anchetei Inspecţiei Judiciare.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, în şedinţa de luni, cu majoritate de voturi, sesizarea din oficiu în cazul judecătoarei Cristina Corană, despre care „Adevărul” a dezvăluit că a luat o decizie cel puţin bizară care aproape că a dus la eliberarea din arest a unui violator extrem de periculos.

„În temeiul dispoziţiilor art.52 alin.(1) teza a-II-a din Legea nr.317/2004 republicată, din oficiu, dispunem suspendarea din funcţie a doamnei Cristina Coarnă, judecător în cadrul Judecătoriei Brăila până la finalizarea procedurii disciplinare ce face obiectul lucrarii Inspecţiei Judiciare nr.21-568", a precizat CSM.

Totodată, tot cu majoritate, Secţia a stabilit un termen de 5 zile pentru efectuarea verficărilor prealabile în lucrarea nr. 21-568. „Cu opinie separată în sensul respingerii sesizării din oficiu privind suspendarea din funcţie a doamnei Cristina Coarnă, judecător în cadrul Judecătoriei Brăila în temeiul art.52 alin.(1) teza a-II-a din Legea nr.317/2004 republicată, ca inadmisibilă. Cu opinie separată în sensul respingerii reducerii, din oficiu, a termenului de efectuare a verificărilor prealabile în lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. 21-568", au transmis reprezentanţii CSM.

Judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila a motivat în termeni bizari decizia din 22 decembrie 2020 prin care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate timp de 8 luni – potrivit motivării deciziei Tribunalului Brăila din 23 decembrie 2020, care a corectat decizia judecătoarei Coarnă şi a menţinut arestul preventiv.

Inspecţia Judiciară a anunţat că a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public privind instrumentarea unei cauze de la Judeătoria Brăila şi s-a decis sesizarea din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare.

„Cu titlul de exemplu, instanţa de fond a considerat că un atentat terorist care să genereze victime multiple, un omor care să stârnească frică generală ar putea justifica măsura arestării preventive (…). În prezenta cauză, faptele inculpatului, deşi reprobabile nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacţie a societăţii din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viaţa, existenţa în vreun fel. Nu au existat ieşiri în stradă, proteste în presă”, a scris judecătoarea în motivarea sentinţei.

Deşi pe 23 decembrie 2020, Tribunalul Brăila i-a invalidat decizia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, pe 8 februarie 2021, completul 9 Penal CPF de la Judecătoria Brăila, al cărei titular e judecătoarea Cristina Coarnă, a luat aceeaşi decizie de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia judecătoarei Coarnă din 8 februarie 2021 a fost rejudecată la Tribunalul Brăila şi a fost, din nou, invalidată.

Inculpatul în cauză, Gheorghe Dima, un bărbat de 32 de ani, din judeţul Bacău, este acuzat că ar fi ţinut sechestrată o minoră de 13 ani timp de 8 luni şi ar fi violat-o în mod repetat. Dima era concubinul surorii fetei.

Cazul, dar mai ales decizia judecătoarei, a stârnit reacţii virulente în spaţiul public, foarte mulţi români fiind de părere că este necesară o anchetă serioasă legată de motivele care au dus la o astfel de decizie a unui magistrat.

Sursa
Brăila
Amenzi record pentru poluarea mediului cu gunoi, la Br...

După ce a anunţat măsuri dure pentru cei care arunc...

Brăila
Violatorul din Brăila se întoarce după gratii. O jud...

Tribunalul Brăila a decis, luni, că bărbatul care a ...

Brăila
Ambulanţă SMURD, răsturnată în timpul unei misiuni...

Accident grav la Brăila. O ambulanţă SMURD a fost im...

Brăila
Şase tramvaie blocate în Brăila, din cauza unui şof...

Şase tramvaie blocate şi zeci de călători nervoşi,...

Brăila

Dozatorul de medicamente pentru uituci, invenţia unui elev pasionat d...

Un elev din Brăila a creat un dozator de medicamente pentru persoanele care uită să îşi ia past...

Soarta învăţământului din judeţul Brăila stârneşte scandal între PSD şi PNL. Jo...
Primarul Marian Dragomir (PSD) îl acuză pe noul inspector şcolar general (PNL) de practici dictatoriale. Î...
© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.