Publicat 2021-02-23 07:31:00
Un afacerist român de 51 de ani, din Austria, stabilit la Oradea, a fost ridicat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri şi depus la Penitenciar. Gheorghe Marius Dronca era căutat din 2018, când a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 7 luni de detenţie, într-un dosar al DNA în care era acuzat de o fraudă fiscală de aproape 22 de milioane de lei.
Potrivit rechizitoriului întocmit pe numele bărbatului de DNA în 2013, acesta a înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le coordona cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii fictive de mărfuri şi prestări servicii de la firme "fantomă" sau de la societăţile comerciale pe care le reprezenta, paguba pe care a provocat-o bugetului de stat fiind calculată la 21.714.334 lei.
Procesul bărbatului s-a desfăşurat la Tribunalul Hunedoara, iar apoi la Curtea de Apel Alba, care, pe 4 octombrie 2018, a dispus condamnarea lui la 5 ani şi 7 luni de detenţie.
Decizia instanţei era una definitivă, însă poliţiştii trimişi să-l ridice de la domiciliu nu l-au găsit, motiv pentru care el a fost dat în urmărire naţională iar apoi şi în urmărire internaţională.
Gheorghe Marius Dronca a fost găsit sâmbătă seară, cu puţin după ora 23, în Oradea, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri şi a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
Dronca nu e la prima condamnare. Bărbatul a mai fost ridicat tot de poliţiştii orădeni, în 2017, după ce a fost condamnat de Tribunalul Bacău la 2 ani şi 5 luni de închisoare pentru spălare de bani într-un dosar al DIICOT ce viza o reţea organizată ce avea drept scop obţinerea de beneficii financiare substanţiale, prin fraudarea unui număr de patru societăţi de leasing, prin încheierea unor contracte de leasing.
Membrii grupării, după cum a scris la vremea respectivă BIHOREANUL, au păcălit mai multe societăţi de leasing, determinând încheierea mai multor contracte de leasing financiar, având ca obiect finanţare a achiziţionării a 8 utilaje de construcţii, mărcile Caterpillar şi Komatsu. Din cercetări a rezultat însă că utilajele având seriile înscrise în contracte nu există în realitate.
"Sumele de bani reprezentând preţul utilajelor au fost încasate de inculpaţi, care nu au mai plătit ratele aferente contractelor. În această modalitate, inculpaţii au produs un prejudiciu de aproximativ 1.200.000 de euro", arăta DIICOT în comunicatul referitor la acest caz.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan...
Nu mai puţin de 14 pompieri militari au intervenit, î...
De mai bine de doi ani, Primăria se pregăteşte să a...
Bihorel a fost prezent, marţi, la lansarea noii serii ...
Fost preşedinte al PNL Bihor vreme de 15 ani, preluând filiala de la sub 5% şi ducând-o la peste...
Responsabilul cu comunicarea în Primăria Beiuş, refe...
Un transexual în vârstă de 25 ani din Bihor a fost a...
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost arestat, s...