Cunoașterea clientelei sau enervarea ei? Primul vice al BNR, Florin Georgescu le-a cerut băncilor să nu mai dea vina pe BNR când le cer să-și actualizeze datele și să-i considere parteneri, nu potențiali teroriști financiari

Finanțe-Bănci

Publicat 2021-02-19 04:31:46

Întrebări mult prea curioase ale bancherilor, amenințări cu blocarea conturilor, iar în final aruncatul vinei pe Banca Națională- așa înțeleg unele bănci să aplice Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. Clienții, oripilați de întrebările la care au fost obligați să răspundă, s-au plâns nu de puține ori la BNR. Iar în urmă cu câteva zile Banca Centrală a trimis tuturor băncilor o Notă semnată de primul viceguvernator Florin Georgescu în care acesta le cere celor din bănci să nu mai dea vina aiurea pe BNR, să aibă o atitudine mai amiabilă cu clienții și să-i considere parteneri, nu potențiali teroriști financiari.Vezi în text ce spun unii clienți ai băncilor și cum arată normele interne ale unei bănci privind cunoașterea clientelei.

Ce spun clienții:

”Ne-am prezentat în toamna trecută la bancă pentru a ni se actualiza datele firmei. Cu un drum, urma să le actualizăm și pe cele pe persoană fizică. Am completat formularele și a doua zi, surpriză: ne-au fost blocate conturile. Am cerut explicații și ni s-a spus că a fost o întârziere în procesarea internă a datelor și că oricum ne-au trimis din vară un email în care ne anunțau că trebuie să ne actualizăm datele. Nu există acel pretins email”, spune A.M., unul dintre clienți.”Am fost să-mi actualizez datele firmei, iar fata de la ghișeu m-a întrebat dacă sunt asociatul unic al firmei. I-am confirmat, așa cum arată și documentele depuse la deschiderea de cont pe persoana juridică. M-a întrebat apoi de unde îmi obțin veniturile pe persoană fizică. Am întrebat dacă sunt la bancă sau la Fisc, că nu era clar după ce întrebări primeam. Fata mi-a răspuns că BNR a dat o directivă prin care îi obligă să ceară aceste date de la clienți și că doar aplică ce solicită Banca Națională. I-am spus funcționarului că poate să vadă foarte bine și singur de unde îmi obțin veniturile întrucât contul personal e tot la ei. Să-și deschidă frumos computerul și să se uite de unde mi se virează banii”, spune C.L., clienta unei bănci din top 5.”M-au întrebat câți bani estimez că voi câștiga în 2021 pe persoană fizică, eu fiind acolo ca să-mi actualizez datele firmei. I-am spus că fiind jucătoare la Loto, estimez că voi câștiga un milion de euro, dar că nu e foarte sigur. Mi-a spus să nu glumesc cu așa ceva, că e vorba de o Directivă a BNR și că sunt obligată să le răspund!”, spune și B.T., care are o firmă mică în domeniul confecțiilor.

Sesizările clienților sunt multe, o parte dintre ei adresându-se și Direcției de Supraveghere din Banca Națională, pentru clarificări. Zilele trecute, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR a trimis tuturor băncilor o Notă, consultată de HotNews.ro, redactată în termeni duri, prin care le cere acestora să nu mai arunce vina pe Banca Națională și mai ales, să-și considere clienții parteneri, nu teroriști financiari. Să facă dovada unei atitudini mai maleabile cu clienții pentru că astfel ar avea toate părțile de câștigat. Din discuțiile purtate de HotNews cu bancherii comerciali, Nota lui Florin Georgescu și-a produs efectul. ”Ca urmare a Notei d-lui Prim-viceguvernator ne-am instruit colegii să fie mult mai atenți cu clienții. Au existat câteva cazuri în care poate cei de la ghișee au pus întrebări pe un ton considerat de client neprietenos sau care ar fi putut fi interpretat drept un interes care excede Directiva europeană, dar am luat urgent măsuri ca asemenea incidente să nu se mai repete”, spune CEO-ul unei bănci locale pentru HotNews.

Context:

Directiva europeană privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului a apărut ca urmare a mecanismelor sofisticate de spălare a banilor. HotNews a scris despre un asemenea caz cu legături în România. Băncile trebuie prin urmare să își cunoască mai bine clienții, spun autoritățile europene.

Procedura este așa: fiecare bancă își face un set de norme interne pe care le trimite spre aprobare la Banca Centrală. BNR se uită peste ele și dacă aceste norme respectă standardele minime de conformare cu Directiva europeană, le avizează. BNR nu dictează niciunei bănci cum să arate acele norme, acestea fiind decizii interne ale bancherilor comerciali.

Cum arată normele interne ale unei bănci de top pe această temă:

”Lista cu activitatile si ocupatiile considerate a prezenta un risc sporit de spalare a banilor

Activitatile Societatilor Bancare si alte altor societati de servicii financiare nereglementate corespunzatorActivitati ale societatilor comerciale cu amanuntul de obiecte de arta si antichitatiActivitati industriale si comercianle cu amanuntul de pietre si metale pretioaseActivitati ale Organizatiilor de caritate care nu au o reputatie internationala, regionala sau localaCazinouri, cluburi de noapte si alte activitati de divertismentActivitati ale Societatilor de Constructii, alte intreprinderi mari si organizatii, care furnizeaza produse si/sau servicii guvernelor, agentiilor guvernamentale sau fortelor armate Organizatii implicate in finantarea partidelor politice sau fortelor armate Persoane care detin o functie publica importanta pe plan local (oras sau judetMăsuri speciale adoptate pentru prevenirea finanțării terorismului

întreg personalul Băncii are obligația de a manifesta o atitudine de vigilență cu ocazia deschiderii conturilor si a acceptării operațiunilor dispuse de clienți ;obligația consultării listelor persoanelor suspecte de terorism la deschiderea conturilor, transferurilor externe si a operațiunilor de valori semnificative ;conducerea entităților trebuie să instituie măsuri care să permită personalului său să procedeze la examinarea atentă a oricărei liste oficiale care conține numele persoanelor sau a organizațiilor suspectate de terorism sau alte organizații teroriste ;În situația identificării unei persoane fizice si/sau juridice suspectate de activități teroriste, este obligatoriu de parcurs următoarele etape :

a) pentru persoanele care figurează pe liste se va proceda astfel : - trebuie informate imediat în scris (email) conducerea băncii și Direcția Conformitate, cu datele de identificare si activele deținute în conturi;

se vor bloca provizoriu conturile persoanei în cauză si produsele sau serviciile atasate acestora, fiind interzis orice transfer, prin orice modalitate ;fondurile sau resursele economice deținute de aceste persoane, entități sau grupuri, direct sau indirect, sub orice formă ar fi acestea, nu vor fi utilizate de acestea sau alte persoane, entități sau grupuri.unitatea Băncii întocmeste un Raport de Tranzacții Suspecte care trebuie transmis imediat la Directia Conformitate în vederea sesizării potrivit legii a autoritățiilor competente ;b) pentru persoanele care nu figurează efectiv pe liste dar din activitățile de monitorizare ale clientului rezultă că acestea au legături economice, comerciale sau financiare cu persoane suspecte de activități de terorism sau vizate de sancțiuni financiare, unitatea Băncii va proceda similar cu situația de mai sus”, se arată în document.

Sursa
Finanțe-Bănci
„Epidemia” de burnout din multinaționale, al doile...

Stresul la care au fost supuși angajații într-un an ...

Finanțe-Bănci
România se alătură statelor care se grăbesc să emi...

România a decis să revină pe pieţele internaţional...

Finanțe-Bănci
Guvernul a majorat stimulentul pentru părinții care s...

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul ...

Finanțe-Bănci
Piața criptomonedelor a depășit în premieră pragul...

Valoarea pieței criptomonedelor a depășit pentru pri...

Finanțe-Bănci

​Business report Pacienții grav bolnavi se vor putea trata în str...

​Județele cu cele mai multe cazuri COVID cu tulpinile mutante. Capitala, peste 50% din acestea ...

Mâna dreaptă a lui Claudiu Năsui, spaima companiilor de stat! Simona Carmen Fătu, de l...
Mâna dreaptă a lui Claudiu Năsui, spaima companiilor de stat! Simona Carmen Fătu este secretar de stat în...
Curs valutar 2 aprilie. Anunț pentru românii care au credite la bănci. Cât costă un e...
Curs valutar 2 aprilie. Anunț pentru românii care au credite la bănci. Cât costă un euro. Banca Național...
Rezervele valutare au crescut cu 1,6% în martie...
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, la finele lunii martie 2021, la 35,709 miliarde...
Finanțe-Bănci
Primarul Clujul, Emil Boc, despre o posibilă criză fi...

Criza sanitară din România ar putea declanșa o grav...

Finanțe-Bănci
5.000 de dolari, răscumpărarea plătită unor hackeri...

Peste jumătate (56%) dintre victimele afectate de rans...

Finanțe-Bănci
Vești bune pentru români! Evoluția economiei în 202...

Miercuri, Banca Mondială a publicat noi date pozitive ...

Finanțe-Bănci
Euro trece de 4,92 lei, pe fondul unei tendințe de dep...

Moneda europeană a trecut miercuri dincolo de pragul d...

Finanțe-Bănci: Ionel Dancă (PNL) anunță un nou instrument financiar pentru susținerea și stimularea IMM-urilor inovative din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Dputatul PNL Ionel Dancă, care este și purtătorul de cuvânt al partidului, a anunțat joi, pe pagina sa de Facebook că se pregătește ...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.