VIDEO EXCLUSIV | Mărturii despre Vinerea Mare. Părintele Vasile Ioana: „Eram atât de căzuți încât trebuia să vină un Salvator”

Spiritualitate

Publicat 2021-04-30 07:00:16

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii, spune preotul Vasile Ioana, într-un interviu pentru GÂNDUL.RO.

Eram atât de căzuți încât trebuia să vină un Salvator. Iisus a topit toată păcatele noastre în iubirea lui. Prin suferința lui Iisus s-a realizat mântuirea noastră. În Vinerea Mare s-a născut creștinismul.

Părintele Vasile Ioana, preot paroh la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București, spune că Vinerea Mare este de departe cea mai importantă zi pentru creșteni, cea mai importantă zi din istoria mântuirii noastre.

Calendar creștin ortodox, 30 aprilie 2021. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare, ziua în care a…Calendar creștin ortodox, 29 aprilie 2021. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

Ca să înțelegem însemnătatea acestei zile, preotul Vasile Ioana explică prin ce trece Iisus Hristos în Vinerea Mare. Știind ce urmează să i se întâmple, se lasă răstignit pe cruce, cum a fost voia Domnului, își acceptă moartea ca să poată învia pentru mântuirea oamenilor.

„Răstignirea lui Iisus s-a petrecut prin Via Dolorosa”

În Vinerea Mare, Iisus acceptă să fie judecat, deși era nevinovat, alege să fie bătut, scuipat, pălmuit, tratat ca un tâlhar, ca un om fără de lege, deși el era fără de păcat, spune părintele Vasile Ioana.

Și-a dat sângele Său pentru noi și este un gest de uriașă iubire. Nu poate să te iubească cineva mai mult decât dându-și sângele său propriu pentru, noi, oamenii. Preotul Vasile Ioana

În fiecare zi de vineri de peste an, creștinii țin post pentru că Iisus s-a răstignit pentru pentru mântuirea noastră. Este un act de mântuire prin care a adus toate păcatele noastre și le-a topit în iubirea lui.

Eram atât de căzuți încât trebuia să vină un Salvator. El a fost acela care ne-a creat căi de mântuire prin sângele său pe care l-a jertifit în ziua de vineri. Răstignirea despre care vorbim este actul de supremă jertfă. Acestă răstignire nu s-a petrecut oricum, ci s-a petrecut prin Via Dolorosa (Drumul Crucii). Preotul Vasile Ioana

„Iisus ne-a arătat că și noi avem o cruce pe care este bine să o ducem”

Pe acest drum al durerii, al suferinței, Iisus a mers cu crucea în spate. Alături de Mântuitor a venit Simon din Cirene, cel care a fost obligat de romani să ducă pe drum spre Golgota crucea lui Iisus.

„Acest drum al durerii, al suferinței, L-a petrecut cu crucea în spate. I-a fost greu, avea o coroană de spini pe cap și a avut câteva momente în care a căzut sub povara crucii”, spune preotul Vasile Ioana.

Pentru că era fiul lui Dumnezeu, ar fi putut să-și ducă propria cruce, dar a căzut pentru că era și om. Această cădere arată că traseul vieții noastre este un destin pe care ni-l asumăm ca și el.

Ducându-și crucea, Iisus ne-a arătat că și noi avem o cruce pe care este bine să o ducem și să acceptăm. Această cădere a lui ne arată că și noi putem cădea, dar putem fi ajutați de un om, care poate fi un medic, un părinte, un naș, un om care să te ridice din starea de depresie și rău. Acest Simon care l-a ajutat pe Iisus să-și ducă mai departe crucea este acel om providențial care te luminează când îți este greu. Părintele Vasile Ioana

„Avea nădejde că Tatăl este cu El”

”Eli, Eli, Lama Sabactani” (”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”), este a patra strigare rostită de Iisus pe cruce, ca o mărturisire că suferința lui este drumul către mântuirea noastră.

”În momentul acela, Tatăl, înfiorat de suferința imensă a Fiului, își întoarce fața de la Fiul Său, pentru ca această lucrare să fie completă. Cea mai mare suferință este când ești părăsit de toți, atunci suferința este maximă. Bătut, chinuit, tratat ca un răfăcător, El avea nădejde că Tatăl este cu el”, spune părintele Vasile Ioana.

În momentul pe cruce, cu Iisus răstignit, se petrece actul de mântuire, actul suprem în care tatăl suferă atât de mult pentru Fiul său și-L ajută să aducă mântuirea noastră.

Ce suferință poate să fie pentru un tată când își vede copilul răstignit. Tatăl ceresc, întorcându-și fața, îl ajută pe Fiul să atingă maximum de suferință, ca prin această suferinț să realizăm mântuirea noastră. Preotul Vasile Ioana

Vinerea Mare, ziua în care s-a născut Creștinismul

Mântuirea creștinilor prin Iisus a început cu Adam și Eva, iar odată cu ruperea catapeteasmei s-a relizat creștinismul, în Vinerea Mare, mai spune preotul.

El atunci a deschis porțile iadului și s-au ridicat toți cei care îl așteptau. Mărturiile martorilor oculari din Ierusalim spun că, odată ce și-a dat Duhul, trupul i-a rămas pe cruce, dar deja trupuri ale morților ieșeau din mormintelele din Ierusalim și profeții, toți cei care l-au așteptat, ieșeau și se întâlneau cu cei care locuiau în cetatea Ierusalim”. Preotul Vasile Ioana

Toată cetatea Ierusalimului a trecut prin acest eveniment, cu întunericul de la ora 12.00, ca la o eclipsă totală de soare

”Morții au ieșit din mormânt pentru că Dumnezeu a realizat lucrarea de mântuire, iar catapeteasma templului sfânt s-a rupt în două, arătând faptul că, iată, se naște o credință nouă, creștinismul, o credință a iubirii, prin puterea Sa Dumnezeiască. Acest lucru s-a petrecut în Vinerea Mare. De aceea, ar trebui să fim cu pioșenie în fiecare zi, gândindu-ne că El s-a răstignit pentru fiecare om”, spune preotul Vasile Ioana.

Urmează alte două părți din interviul cu preotul Vasile Ioana, despre însemnătatea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim și ziua Învierii Domnului, pe care Gândul le va publica sâmbătă și duminică.

Citește și:

Ce nu trebuie să faci în Vinerea Mare. Obiceiuri și tradiții

Sursa
Spiritualitate
Calendar creștin ortodox. Ce sfinți sunt pomeniți pe...

Sfântul Simeon Noul Teolog este prăznuit de Biserica ...

Spiritualitate
Calendar creștin ortodox, 11 martie 2021. Sfântul Sof...

Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, este pomen...

Spiritualitate
Calendar creștin ortodox, 10 martie 2021. Ce sfinți s...

Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Ane...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.