Publicat 2021-02-22 09:45:00
În 2020, în România s-a înregistrat cea mai scăzută valoare a natalităţii din toată istoria demografică a tării. Cifrele îngrijorătoare privind rata natalităţii în România sunt depășite de cele ale mortalității, în relativă creştere, mai ales în contextul apariţiei şi răspândirii noului coronavirus.
La Spitalul Clinic de Obstretică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi, s-a înregistrat o scădere cu 349 de naşteri în 2020, faţă de anul pecedent. Medicii din cadrul maternităţii nu par însă îngrijoraţi de această scădere, ba chiar prevăd un scenariu pozitiv privind natalitatea în următoarele luni ale anului în curs.
Anul trecut, în judeţul Iaşi, s-au născut cu 1792 mai puţini copii decât în 2019. Numărul de copii aduşi pe lume, în judeţul Iaşi, în 2019 a fost de 10.602, iar în 2020 doar de 8810.
Specialiştii atrag atenţia asupra cauzelor ce determină scăderea continuă a natalităţii. Printre acestea se numără prioritizarea carierei, a relaţiei de cuplu şi, de curând, s-a adăugat şi incertitudinea dată de actuală pandemie.
Conform Institului Naţional de Statistică, anul trecut, în țară noastră, s-au născut 161.320 de copii, cu aproximativ 41.000 mai puțîn faţă de anul 2019, care a înregistrat 203.109 naşteri.
Estimările specialiștilor Institutului Naţional de Statistică arată că în lipsa unor măsuri privind creşterea natalităţii, în următorii 40 de ani, România riscă să-şi reducă numărul de locuitori la doar 13 milioane.
Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă seara, la Reali...
Sars-Cov-2 rezistă pe îmbrăcăminte timp de până l...
Un număr de 17 localități din județul Ilfov au trec...
Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale...
Plafonul de garanții al programului Noua Casă, înlocuitorul Primei Case, scade cu un sfert în 2...
De Andreea Filip. Publicat: 26.02.2021, 21:02. Actualiz...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că e...
Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) acuză că navi...
Salvatorii din Brașov au intervenit de urgență în u...
Aşa cum elevii se înghesuie în sălile de clasă în prima zi de şcoală, aşa au făcut şi profesorii în primele zile de vaccinare....
Ape uzate, neepurate, au ajuns în albia râului Prahova după ce un perete al bazinului unei staţii de epurare de pe Valea Prahovei s-a pr...
La începutul anilor 90, Petre Roman a fost dat oficial jos de către mineri şi neoficial de către partenerul de guvernare, Ion Iliescu, ...
Actorul Denis Hanganu – invitat miercuri seară în emisiunea „Ochii pe mine!”– îţi spune cât de greu a fost drumul succesului pe...
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele 24 de ore, viscolul şi ninsoarea abundentă au produs e...
O casă a fost distrusă și un drumul național blocat pentru câteva ore, în localitatea Reteag din Bistrița Năsăud. Do...