Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta

Actualitate

Publicat 2021-02-23 08:06:00

Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta de compania Black Sea Oil&Gas din perimetrul Aurora, a declarat luni seara ministrul Energiei, Virgil Popescu, la un post de știri. Din zăcământul Neptun Deep, probabil că acest lucru se va întâmpla în anul 2025, a menționat oficialul.

"Eu cred că vom scoate din Marea Neagră mai mult decât putem consuma noi, dar avem răgaz până în 2025 probabil când ar putea să iasă prima moleculă din Neptun Deep, şi aici aş face o paranteză. Primul gaz românesc, prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră, va fi anul acesta. Va fi scoasă de compania Black Sea Oil&Gas din alt perimetru, Aurora, în zona de nord a arealului şi vor scoate primul gaz românesc. Este o descoperire mai mică, este un perimetru mai mic decât Neptun Deep, dar va ieşi primul gaz românesc din Marea Neagră. Deci, vom avea anul acesta primul gaz scos din Marea Neagră'', a spus ministrul, la B1 TV, citat de Agerpres.

Virgil Popescu a menţionat că România se află printre puţinii producători de gaze din Europa, iar dacă va avea surplus de gaze acestea vor trebui vândute.

"Da, România este producător de gaze. Suntem printre puţinii producători de gaze din Europa şi până când va ieşi gazul cel mult din Marea Neagră avem timp să construim mai multe centrale de energie electrică cu producţie de gaze - şi aici le-aş vedea în interiorul arcului carpatic, pentru că zona aceea a Transilvaniei nu este o zonă unde se produce şi de aceea şi Mintia şi Paroşeni sunt acolo, sunt foarte importante de ţinut şi de tehnologizat, trecut parţial pe gaze şi, de ce nu, şi altele. Avem proiectul de la Halânga, unde a fost o termocentrală, s-a închis, deci (...) trebuie pusă în loc o nouă producţie de energie electrică şi evident trebuie gazul procesat pe o valoare adăugată mai mare şi aici vorbim de dezvoltarea petrochimiei, iar Romgazul are un prim proiect de producţie a metanolului, care este primul pas spre petrochimie. Şi eu cred că până iese gazul putem discuta de proiecte şi de a avea capacităţi de consum a gazului în interiorul României. Evident, dacă avem surplus de gaze - şi vom avea surplus de gaze - acestea trebuie vândute, iar România poate deveni un furnizor de gaze pe piaţa regională. Şi să nu uităm dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale şi încălzirea populaţiei cu gaze", a subliniat ministrul.

În privinţa exploatării gazului din Neptun Deep, şeful de la Energie a dat asigurări că anul acesta Legea offshore va fi modificată în Parlament.

"Avem un perimetru Neptun Deep, care este cea mai bogată descoperire, unde este deţinut jumătate de Petrom, companie românească deţinută la rândul ei 51% de OMV - statul român mai are 20% în Petrom - şi de către Exxon, compania americană. Compania americană Exxon doreşte să vândă, doreşte să iasă din această participaţie. Eu am spus - şi suntem în negocieri - că dacă Exxon doreşte să iasă, doresc ca compania românească Romgaz, companie deţinută 80% de statul român, să intre să preia acest 50% al Exxon. Se discută între companii, se va ajunge la ofertă, se va ajunge la negociere şi eu sunt convins că în cel mai scurt timp vom avea Romgaz ca acţionar - sau să zicem să deţină o parte de 50% din zăcământul Neptun Deep, împreună cu compania tot românească, fiindcă e o companie românească Petrom, chiar dacă este deţinută de austrieci, OMV Petrom. În paralel, se doreşte - s-a dorit de toţi investitorii din Marea Neagră - schimbarea Legii offshore în Parlament", a explicat Virgil Popescu.

El a subliniat că doreşte ca modificarea acestei legi să fie făcută prin proiect parlamentar şi nu prin ordonanţă de urgenţă.

"Noi am spus şi am afirmat şi-am trecut în programul de guvernare că vom modifica Legea offshore în aşa fel încât să putem demara investiţiile din Marea Neagră. Dar am mai spus şi am susţinut şi acest lucru - şi colegii din coaliţia de guvernare au fost de acord - că acest lucru îl vom face în Parlament. Nu în Guvern, nu ordonanţă de urgenţă, nu proiect de lege trimis de către Guvern în Parlament, ci proiect parlamentar, pentru că îmi doresc tocmai ca să existe nu numai o majoritate guvernamentală, ci o majoritate mai largă pe acest proiect, care e un proiect major pentru România", a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, se conturează o majoritate parlamentară pe acest proiect.

"Nu cred că vor fi... o să vedeţi, o să aveţi surprize plăcute, eu aşa zic. Eu nu cred că vom avea... bine cu excepţii evident, că suntem în Parlament, nu suntem unanimitate. Suntem diferiţi, dar eu cred că vom avea o majoritate mai mare decât majoritatea guvernamentală pe modificarea acestei Legi offshore şi o să vedeţi cât de curând discuţiile în Parlament. Nu vreau să repetăm greşeala care s-a repetat: ordonanţă de urgenţă în Guvern dată de un Guvern PSD, modificată în Senat, modificată înapoi în Camera Deputaţilor, iar modificată, iar modificată pe o majoritate foarte solidă a PSD de la acea vreme. Am participat activ la construcţia Legii offshore. Nu vreau să se întâmple acest lucru. De aceea vreau să mergem pe o dezbatere direct parlamentară, pe discuţii şi pe o majoritate mai mare decât cea guvernamentală, pentru modificarea Legii offshore", a adăugat Popescu.

Sursa
Actualitate
Accident mortal în Dolj. Căruță spulberată de maș...

Un grav accident rutier în urma căruia două persoane...

Actualitate
Ludovic Orban: Prima exploatare offshore ar putea înce...

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că prima exploa...

Actualitate
Acţiune extrem de dificilă pentru recuperarea unui tu...

Un turist a rămas blocat, sâmbătă după-amiază, pe...

Actualitate
Alertă maximă la Moscova! Decizia luată la Bucureşt...

Rusia este în alertă, în urma celei mai recente deci...

Actualitate

Un nou conflict în cartierul Radu de la Afumaţi din Ploieşti, după...

Un nou conflict a avut loc, sâmbătă după-amiază, în cartierul Radu de la Afumaţi din municipi...

Peste 900.000 de români au fost vaccinați în cele două luni de la debutul campaniei. B...
Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării (CNCAV) a informat că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccin...
Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 126 ...
Peste 15.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore cu prima doză de vaccin anti-COVID, potrivit da...
Șoferița cu Mercedes care a omorât o fetiță și o tânără pe trotuar, bătută cu l...
O fetiță de 7 ani a murit în drum spre spital, după ce a fost lovită pe trotuar de o mașină condusă cu...
Actualitate
Doi copii din Huși, opăriți cu ciorbă...

Doi copii din Huși s-au ales cu arsuri grave după ce ...

Actualitate
Zeci de oameni, la coadă pentru mărțișoare, în Buc...

Târgul Mărțișorului, organizat în acest weekend î...

Actualitate
Replica șoferilor români de TIR, după o postare a lu...

Şoferii români de TIR îi răspund europarlamentarulu...

Actualitate
BREAKING NEWS  Eliminare pensii speciale. Turcan, anun...

Ministrul Muncii Raluca Turcan a spus că la Minister e...

Actualitate: Voluntarii Asociației "Acasă în Banat" repară casa unei familii greu încercate din Caraș Severin

O familie greu încercată de soartă din Caraș Severin a primit un ajutor nesperat! Voluntarii unei asociații vor să le repare casa și ...

Actualitate: Grav accident pe o stradă cu case din Capitală. O fetiță de 6 ani și o tânără de 20 de ani au murit

Un accident cumplit a avut loc sâmbătă după-amiaza pe o stradă din nordul Capitalei. O mașină scăpată de sub control a intrat într...

Actualitate: LUMEA AZI. America revine! Rusia și China, în vizorul SUA și NATO

America s-a întors, a spus președintele Joe Biden la începutul mandatului și a spus-o din nou la Conferința pentru securitate de la Mun...

Actualitate: LUMEA AZI. Criză politică în Georgia și în Armenia

Frământări politice teribile au aprins brusc spațiul sub-caucazian. În Georgia, forțele guvernamentale au luat cu asalt sediul opoziț...

Actualitate: Comisiile de buget-finanţe din Parlament au dat raport favorabil pentru proiectul Legii bugetului de stat. Dezbateri aprinse în comisii

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. S-au înregistra...

Actualitate: EXCLUSIV Mărțișorul, ambasador al tradițiilor românești în Spania

Mărțișorul a devenit un adevărat ambasador al tradițiilor românești în Spania. La școală, copiii spanioli primesc de la colegii lo...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.