Mesajul președintelui Iohannis de Paște: Şi în acest an credinţa ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi

Actualitate

Publicat 2021-05-01 18:34:00

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Paștelui ortodox și greco-catolic, în care arată că şi anul acesta "credinţa ne rămâne la fel de puternică chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19".  

"Dragi români, ne regăsim în taina sfântă a celei mai mari sărbători creştine, o celebrare a vieţii şi a speranţei. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare. Şi în acest an, credinţa ne rămâne la fel de puternică chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19 care continuă să afecteze întreaga lume", spune Klaus Iohannis.

Preşedintele mulțumește tuturor pentru "uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii" şi spune că doar împreună, "cu răbdare şi tărie sufletească", "ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult".

"Vă mulţumesc tuturor pentru uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii noastre. Responsabilitatea celor care respectă măsurile de protecţie împotriva răspândirii virusului, dedicarea şi sacrificiile celor care luptă în prima linie pentru a-şi salva semenii, munca tuturor celor care fac societatea să funcţioneze, toate acestea stau mărturie că forţa naţiunii noastre este de nezdruncinat. Împreună, cu răbdare şi tărie sufletească, vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult", a subliniat președintele Iohannis.

"Vă urez tuturor ca Sfintele Paşti să vă aducă sănătate şi pace în suflete. Hristos a înviat!", le-a urat preşedintele Klaus Iohannis românilor.

Sursa
Actualitate
Avertizare meteo ANM! Cod galben de vânt şi ploi pent...

Meteorologii ANM au emis, marţi dimineaţă, o atenţi...

Actualitate
Începe Eurovision Song Contest 2021 - Prima semifinal...

Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision Song Con...

Actualitate
Circa 40 de spitale din București încep marți vaccin...

Vaccinarea anti-COVID a pacienţilor internaţi în apr...

Actualitate
Cutremur de mare adâncime în Vrancea...

Un cutremur cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richt...

Actualitate

Turist britanic găsit spânzurat de către salvamontiştii din Buște...

Un cetăţean britanic în vârstă de 42 de ani, care a fost dat dispărut de familie, luni diminea...

Avocatul Poporului formulează o excepţie de neconstituţionalitate privind OUG nr. 37/20...
Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind OUG nr. 37/2021 pentru modificarea ...
Joe Biden și Benjamin Netanyahu vor avea o nouă convorbire telefonică, pe tema conflict...
Joe Biden a afirmat, luni seară, că îl va suna din nou pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, pentru a ...
Un secretar de stat din PNL nu are nicio atribuție. Explicațiile lui Ludovic Orban...
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a abordat luni un subiect controversat. Mai exact, aceasta ...
Actualitate
O vijelie cu gheață va lovi România. Deja a făcut r...

Meteorologii anunță că o vijelie cu gheață va lovi...

Actualitate
Evaluarea Națională 2021. Elevii de clasa a IV-a sus...

Evaluarea Națională 2021. Elevii de clasa a IV-a sus...

Actualitate
România se umple de gunoaie din nepăsare, din corupţ...

Începem astăzi o campanie despre fiecare dintre noi. ...

Actualitate
AUR câştigă teren în Moldova! Alianţă importantă...

Cei de la AUR câştigă teren în Republica Moldova! A...

Actualitate: România este printre primele țări din Europa în ce privește mortalitatea infantilă, iar pandemia a accentuat problemele din maternități

În România nu există o infrastructură bine pusă la punct pentru ca transferul nou născuților cu probleme să se facă rapid și să f...

Actualitate: Locuri strategice pentru apărarea țării în cazul unui atac extern, astăzi clădiri aflate în paragină

Vorbim de fostele clădiri în care funcționau unitățile militare ale grănicerilor, ulterior ale Poliției de Frontieră. Construite în...

Actualitate: Munții Apuseni, surprinzători, sălbatici și spectaculoși, atrag tot mai mulți turiști

Surprinzători, sălbatici și spectaculoși. Așa se înfățișează Munții Apuseni în fața vizitatorilor dornici să descopere comoril...

Actualitate: Cireșele, printre cele mai scumpe trufandale

Cireşele sunt în această perioadă printre cele mai scumpe trufandale din pieţele Capitalei. Cine nu își poate stăpâni pofta, va ave...

Actualitate: EXCLUSIV | Povestea de succes a unui român stabilit ăn Spania

Un antreprenor român a reușit să reformeze industria lemnului din Spania cu ajutorul unor tehnologii inovatoare. Și-a pus amprenta pe to...

Actualitate: O femeie din Vaslui cu arsuri pe 60% din corp după ce i-a luat casa foc, dusă la Iași cu elicopterul SMURD – FOTO/VIDEO

O femeie în vârstă de 42 de ani din Vaslui a suferit arsuri pe 60% din corp, după ce i-a luat foc locuința. Vecinii au reușit să o sc...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.