Cum pot fi imunizate împotriva coronavirusului persoanele fără adăpost. Marea problemă: lipsa unei evidențe reale a celor care își duc traiul pe străzi

Coronavirus

Publicat 2021-02-20 17:55:00

România a început, în sfârşit, să vaccineze împotriva COVID-19 şi persoanele fără adăpost. Oficialii anunţă că 20% dintre aceste persoane aflate în evidență au fost deja imunizate cu prima doză, iar 18% au primit ambele doze. "Este o glumă", spun organizațiile non-guvernamentale. Sunt mii de astfel de persoane de care autorităţile nu ştiu pentru că nu le-au căutat niciodată.

Sorin Constantinescu este unul dintre cei peste 500 de oameni ai străzii care au fost vaccinați împotriva COVID-19. De 6 ani nu mai are casă, așa că locuiește într-un adăpost al Direcției de asistență socială. Își duce crucea cu demnitate.

România a început recent vaccinarea persoanelor fără adăpost. 282 au primit prima doză, iar 246 ambele doze. În hârtii, 1.341 de oameni din această categorie ar trebui vaccinați.

Anunțul legat de imunizarea oamenilor străzii a stârnit comentarii negative pe rețelele de socializare. Cei supărați pretind că prioritate la imunizare trebuie să aibă contribuabilii la sistemul de sănătate.

Experții cred că vaccinarea acestei categorii vulnerabile ar trebui chiar grăbită.

Organizația Mondială a Sănătății a spus încă de la început că oamenii străzii trebuie vaccinați cu prioritate.

Imunizarea persoanelor fără adăpost mai ridică o problemă: istoricul medical al acestora este aproape necunoscut.

Sursa
Coronavirus
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România 1...

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Națio...

Coronavirus
Ministerul Sănătăţii: 4.375 de teste rapide au fost...

Un număr de 4.375 de teste au fost folosite până în...

Coronavirus
Agenția Europeană a Medicamentului recomandă utiliza...

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat v...

Coronavirus
​GRAFIC Creștere ușoară a ratei de infectare în B...

Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, cu 4,61 ca...

Coronavirus

Premierul Florin Cîțu: Vineri vom adopta în guvern o hotărâre pri...

Premierul Florin Cîţu a anunţat că astăzi Executivul se reunește într-o şedinţă online pen...

Cristian Buşoi: Premieră mondială. Liderii a 7 companii farmaceutice producătoare de v...
„În premieră mondială, liderii a şapte companii care produc vaccin împotriva COVID-19: AstraZeneca, Mod...
Cursurile cu prezenţă fizică, suspendate la o şcoală şi o grădiniţă din Bucureşt...
Cursurile cu prezenţă fizică sunt suspendate, începând de vineri, la Şcoala gimnazială nr. 169 din Sect...
Coronavirus: Angela Merkel estimează că un certificat de vaccinare ar putea fi gata pest...
Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi că va dura aproximativ trei luni pentru a crea un certificat d...
Coronavirus
Pfizer și BioNTech studiază administrarea unei a trei...

Pfizer și BioNTech au anunțat că au demarat un studi...

Coronavirus
Compania Moderna Inc. vrea să-și sporească producți...

Grupul farmaceutic american Moderna Inc. a anunţat joi...

Coronavirus
Ministrul Sănătății: Începând de vineri, indicato...

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat jo...

Coronavirus
Câinii antrenați să depisteze persoane cu SARS-CoV-2...

Câinii pregătiți pentru a depista persoanele infecta...

Coronavirus: Noi restricții în Europa. Atmosferă dezolantă la Nisa, din cauza carantinei parțiale

Un nou vaccin anti-Covid, produs de compania americană Johnson & Johnson, a primit undă verde de la experți. Este ultimul pas înaintea a...

Coronavirus: Francezii produc măști care ucid coronavirusul. În mai puțin de 5 minute virusul poate fi distrus în proporție de 99,9 %

În Franța a apărut o mască specială care distruge coronavirusul. Cercetările au avansat până într-acolo încât se vor putea produc...

Coronavirus: VACCINARE COVID-19 | Sunt protejat dacă fac o singură doză de vaccin?

Campania TVR care vă oferă informaţii despre vaccinare aduce lămuriri în această seară în legătură cu noile studii conform cărora...

Coronavirus: Guler anti-COVID care purifică aerul, în Estonia

O firmă din Estonia a pus la un punct un guler anti COVID, care purifică aerul. Cu ajutorul ultravioletelor, aparatul elimină peste 99% d...

Coronavirus: La Craiova, zeci de persoane au aşteptat în frig și două ore pentru a se vaccina împotriva coronavirusului

A fost aglomerație mare, în această dimineață, la centrul de vaccinare de la Sala Polivalentă din Craiova. Zeci de persoane au aştept...

Coronavirus: ISTORIA VACCINĂRII – episodul 10 | Gripa spaniolă a lovit omenirea în trei valuri. Cei afectați de primul val și-au revenit destul de repede. Pentru cei din al doilea și treilea val, șansele de supraviețuire erau foarte scăzute

Știrile TVR vă prezintă, într-o serie de 11 episoade, o istorie a epidemiilor care au făcut milioane de victime încă din Antichitate ...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.