Publicat 2021-02-23 09:08:00
Performanță la Spitalul Municipal din Orșova, unde 14 medici tineri au ajuns să fie angajați și să lucreze în mai puțin de un an. În timp ce multe spitale din țară se confruntă cu deficit de personal, la Orșova, administrația unității sanitare a reușit să angajeze medici chiar și pentru specialități care abia au fost înființate. Deși este un spital mic, sunt medici care spun că au găsit la Orșova echipamente ca în spitalele mari în care și-au făcut rezidențiatul.
Doctorul Andrei Câmpean a fost angajat în Spitalul Orșova în urmă cu aproximativ un an. Din aceeași perioadă lucrează aici și soția sa. Sunt doi medici tineri, veniți din Timișoara - el ortoped, ea medic de medicină internă.
Și-au cumpărat o casă și plănuiesc să se stabilească la Orșova.
Un alt cabinet nou este cel de dermatologie, unde medicul Raluca Săulea lucrează nu de foarte mult timp. După ce a terminat studiile, tânăra doctoriță a vrut să vină mai aproape de casă, așa că a ales spitalul Orșova.
Aici sunt în plină desfășurare lucrările pentru amenajarea de noi cabinete medicale, pentru extinderea ambulatoriului, pentru că mai sunt așteptați și alți medici, care vor lucra pe mai multe specializări noi.
Printre medicii angajați este și o doctoriță care abia s-a întors din Canada. Ea va lucra pe secția ATI, acolo unde, în prezent, un singur medic lucrează aproape continuu cu pacienții aflați în stare critică, infectați cu noul coronavirus.
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României l...
Un grav accident rutier în urma căruia două persoane...
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că prima exploa...
Un turist a rămas blocat, sâmbătă după-amiază, pe...
Rusia este în alertă, în urma celei mai recente decizii luate de România. Totul a început chiar...
O fetiță de 7 ani a murit în drum spre spital, după...
Doi copii din Huși s-au ales cu arsuri grave după ce ...
Târgul Mărțișorului, organizat în acest weekend î...
Şoferii români de TIR îi răspund europarlamentarulu...
O familie greu încercată de soartă din Caraș Severin a primit un ajutor nesperat! Voluntarii unei asociații vor să le repare casa și ...
Un accident cumplit a avut loc sâmbătă după-amiaza pe o stradă din nordul Capitalei. O mașină scăpată de sub control a intrat într...
America s-a întors, a spus președintele Joe Biden la începutul mandatului și a spus-o din nou la Conferința pentru securitate de la Mun...
Frământări politice teribile au aprins brusc spațiul sub-caucazian. În Georgia, forțele guvernamentale au luat cu asalt sediul opoziț...
Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. S-au înregistra...
Mărțișorul a devenit un adevărat ambasador al tradițiilor românești în Spania. La școală, copiii spanioli primesc de la colegii lo...