Alimente de bază continuă să se scumpească de la începutul pandemiei

Actualitate

Publicat 2021-03-06 19:19:00

Alimentele de bază continuă să se scumpească de la începutul crizei sanitare. Prețurile principalelor materii prime au crescut pentru a noua lună consecutiv la nivel global, conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. Analiștii pun fenomenul pe seama scumpirii barilului de petrol dar și a speculațiilor bursiere și avertizează: România ar putea fi afectată în contextul în care țara noastră importă tot mai multe alimente.

De la începutul anului, mărfurile care s-au scumpit cel mai mult, la nivel global, sunt zahărul și uleiul. Numai în februarie, prețurile acestora au crescut cu peste șase la sută față de ianuarie. Urmează laptele, cerealele și carnea, conform Organizației pentru Alimentație a ONU.

Analiștii pun fenomenul pe seama pandemiei, dar și a scumpirii țițeiului.

Februarie a fost a noua lună consecutiv în care au crescut prețurile produselor de bază, în medie cu 2,4%, față de ianuarie.

Și România ar putea fi afectată de scumpirile de pe marile piețe internaționale, tocmai pentru că importul de alimente a crescut după apariția crizei sanitare.

România a importat anul trecut alimente și animale vii în valoare de peste 7 miliarde de euro. Importurile au crescut cu 6,1% față de 2019, arată cele mai recente statistici oficiale.

În România, prețurile produselor alimentare au crescut ușor la începutul anului, conform statisticilor oficiale.

Dintre europeni, românii au cheltuit cel mai mult pentru alimente și băuturi, peste o pătrime din buget, conform celor mai recente date ale Eurostat pentru 2019.

Sursa
Actualitate
Numărul cazurilor Covid-19 descoperite în România a ...

Cea mai recentă informare transmisă de autorităţile...

Actualitate
Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu ...

​Raed Arafat susține că decizia de evacuare a Spita...

Actualitate
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin a...

Un bucureștean a depus cerere pentru eliberarea unei n...

Actualitate
Europarlamentarii români, solicitați să voteze împo...

CASD (Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept) a s...

Actualitate

O femeie din Constanța s-a aruncat de pe bloc, în urma aflării veș...

O constănțeancă în vârstă de 40 de ani s-a aruncat de pe un bloc, sâmbătă, după aflarea ve...

Pastor sancționat pentru o procesiune religioasă de botez pe malul Dunării...
Un pastor a fost sancţionat, sâmbătă, de jandarmi pentru organizarea unei procesiuni religioase de botez p...
Psihiatrul Gabriel Diaconu îl face imbecil pe Voiculescu...
Psihiatrul Gabriel Diaconu a revenit cu un atac la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, după ev...
USR PLUS îi solicită lui Nicușor Dan demiterea managerului Spitalului „Foișor”: ...
USR PLUS consideră că directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi manageru...
Actualitate
Mahler: Boala COVID s-a schimbat. Sunt pacienți care a...

Boala COVID nu mai este la fel ca acum câteva luni, î...

Actualitate
Mahler: Boala COVID s-a schimbat. Sunt pacienți care a...

Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medic...

Actualitate
Traian Băsescu a luat-o în vizor pe Angela Merkel: Ba...

Traian Băsescu a criticat-o vineri, 9 aprilie, pe Ange...

Actualitate
Iohannis, dă-ți afară incompetenții! Președintele ...

Klaus Iohannis trebuie să ia o decizie urgentă și ca...

Actualitate: Lebede și rațe sălbatice, printre gunoaiele adunate pe un lac din apropierea orașului Călan

Situație greu de imaginat pe un lac din apropierea orașului Călan din Hunedoara. O pereche de lebede superbe, care au ales să viețuiasc...

Actualitate: Spania testează săptămâna de lucru de 4 zile. Firmele din programul pilot vor primi câte 250 de mii de euro pentru compensarea eventualelor pierderi

Spania testează programul de lucru de 4 zile pe săptămână. Pentru început 200 de companii au fost introduse în proiectul pilot. Firme...

Actualitate: Stelian Ion: Recuperarea bunurilor rezultate din infracțiuni și protecția victimelor infracțiunilor, două elemente asupra cărora ne concentrăm în această guvernare

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, joi, că situația nu este extraordinară în privința recuperării prejudiciilor și sunt f...

Actualitate: Președintele Asociației de minifotbal filiala Buzău, acuzat de relații intime cu minore și șantaj. Barbatul a fost reținut

Președintele Asociației de minifotbal filiala Buzău a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul este acuzat că ar fi întreținut relaț...

Actualitate: În căutarea de soluții pentru migranții bolnavi de COVID-19

Focar de covid 19 în rândul migranţilor din Timişoara. 17 persoane de la centrul de carantina au fost depistate pozitiv. Rămâne încă...

Actualitate: Experiment inedit în Franța. 15 persoane vor locui timp de 40 de zile într-o peșteră, fără acces la ceasuri

15 bărbați și femei participă la un experiment inedit în Franța. Ei vor locui timp de 40 de zile într-o peșteră, fără a avea cont...

© Copyright 2021 i-Stiri.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. i-Stiri.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.